Cât costă o nuntă în Cluj în 2027? Ghid practic pentru planificarea bugetului

By admin
21 October 2026

De la meniuri și pachete de nuntă la cheltuieli suplimentare, descoperă ce trebuie să iei în calcul pentru a-ți planifica bugetul fără surprize.

Organizarea unei nunți începe cu multe decizii, iar una dintre cele mai importante este stabilirea bugetului. Cât costa o nuntă în  Cluj în 2027? Răspunsul depinde de numărul invitaților, locația aleasă, meniu și serviciile pe care dorești să le incluzi.

Pentru a-ți face o imagine mai clară asupra cheltuielilor, am pregătit un ghid cu estimări orientative, exemple de calcul și câteva aspecte importante de verificat înainte de rezervarea locației.

1. Cât costă un meniu de nuntă în Cluj?

Meniul reprezintă una dintre principalele cheltuieli ale unei nunți, iar prețul acestuia variază în funcție de preparatele alese și de serviciile incluse.

Ca punct de referință, platforma iEvent prezintă următoarele estimări pentru meniurile de nuntă din Cluj-Napoca:

Categoria meniului

Preț orientativ/persoană

Standard

135–195 lei

Premium

195–285 lei

Luxury

285–445 lei

Sursa: iEvent, estimări pentru 2026. Valorile sunt orientative, nu reprezintă tarifele Exclusiv Catering și nu constituie oferte confirmate pentru 2027.

Un aspect important este că prețul meniului nu reprezintă întotdeauna costul complet per invitat. Băuturile, personalul de servire sau alte servicii pot fi incluse în ofertă ori tarifate separat. De aceea, atunci când compari locațiile, verifică ce primești pentru prețul afișat.

2. Ce influențează costul final al unei nunți?

Două locații pot avea prețuri asemănătoare, dar pot oferi servicii diferite. De exemplu, unele pachete includ doar meniul și băuturile, în timp ce altele reunesc mai multe elemente necesare organizării evenimentului.

Printre cele mai importante aspecte de verificat se numără:

  • Meniul și băuturile: numărul preparatelor, opțiunile speciale și sortimentele incluse în open bar;
  • Tortul și candy barul: dacă sunt incluse în pachet și ce cantități sunt oferite per invitat;
  • Decorul: ce amenajări sunt disponibile și dacă personalizarea presupune costuri suplimentare;
  • Personalul de servire: dacă serviciile sunt incluse sau tarifate separat;
  • Serviciile suplimentare: DJ, sonorizare, photobooth sau alte facilități;
  • Durata evenimentului: dacă există taxe pentru prelungirea petrecerii.

De exemplu, o ofertă cu un preț inițial mai mic poate ajunge să coste mai mult dacă decorul, tortul și băuturile dacă sunt plătite separat.

Sfat: Solicită o ofertă detaliată și compară costul final al serviciilor de care ai nevoie, nu doar prețul de pornire.

3. Cum calculezi bugetul în funcție de numărul invitaților?

Numărul invitaților influențează direct costul meniurilor și al pachetelor de nuntă. Pentru o estimare inițială, poți folosi formula:

Număr invitați × Preț pachet/persoană = Cost estimativ al pachetului

Să presupunem că ai primit o ofertă ipotetică de 500 lei per persoană:

Număr invitați

Cost estimativ

100 invitați

50.000 lei

150 invitați

75.000 lei

200 invitați

100.000 lei

Exemplu ilustrativ pentru calcularea bugetului, nu o ofertă sau un tarif Exclusiv Catering.

În plus, la aceste sume se adaugă cheltuielile care nu sunt incluse în pachet, precum fotografia, videografia, muzica sau alte servicii contractate separat. Este recomandat să păstrezi și o rezervă pentru cheltuieli neprevăzute.

4. Ce trebuie să verifici înainte de a rezerva locația?

Înainte de a semna contractul, asigură-te că ai toate informațiile necesare. Iată câteva întrebări pe care merită să le adresezi:

  • Prețul rămâne același? Verifică dacă tariful este fix pentru 2027 sau poate suferi modificări.
  • Există un număr minim de invitați? Întreabă dacă locația impune un număr minim de personae.
  • Ce include oferta? Clarifică ce servicii sunt incluse și pentru ce se plătește separat.
  • Când trebuie confirmată lista invitaților? Află până când poți modifica numărul de particianți.
  • Există costuri suplimentare? Verifică eventualele taxe pentru decor, personal sau prelungirea petrecerii.
  • Care sunt condițiile contractuale? Informează-te despre avans, termenele de plată și politica de anulare.

Sfat: Cere toate aceste informații în scris. Astfel, vei putea compara mai ușor ofertele și îți vei planifica bugetul fără surprize neplăcute.

Dacă ești încă în căutarea locației potrivite, descoperă și articolul nostru “7 pași pentru alegerea locației de nuntă”, unde găsești câteva sfaturi utile care te pot ajuta să iei o decizie.

De ce să alegi Exclusiv Catering pentru nunta ta?

Fiecare cuplu își imaginează ziua nunții în felul său, iar alegerea locației și a serviciilor potrivite este o parte importantă din această poveste.

La Exclusiv Catering, ne place să descoperim ideile și dorințele viitorilor miri și să găsim împreună variantele care se potrivesc cel mai bine evenimentului lor.

Dacă vă pregătiți nunta pentru 2027, vă invităm să descoperiți Marble Hall și Miyabi Space, două spații în care vă puteți imagina cum va arăta ziua voastră specială.

Iar dacă vrei să vezi cum arată locațiile și să discutăm despre planurile tale, programează o vizualizare. Ne-ar face plăcere să te cunoaștem!

Close
Close