LunchBox alaturi de Adrian Hadean si Razvan Marc in calatoria culinara Muson
30.08.2010- Final de Muson
Calatoria celor 2 protagonisti s-a incheiat. Ne bucuram ca am avut ocazia de a contribui la aventura lor si ca am putut impartasi din experientele lor.
" Am învățat că nu-i rău să fii deschis spre necunoscut. Că nu-i greșit să zâmbești. Că în realitate nu avem nevoie de prea multe lucruri pentru a fi fericiți. Că Asia n-are nevoie de restul lumii pentru a se descurca, e pe picioarele ei și o duce destul de bine dar e foarte prietenoasă și îi place să o vizităm. Că am ajuns să pot mânca aproape orice, de la aproape oricine, fără să mă strâmb și chiar cu plăcere. Că fiecare țară are conducătorii pe care-i merită. Că unii oameni chiar își iubesc conducătorii. Că prietenia se poate înfiripa dintr-un balon de săpun. Că e bine să negociezi, renunțând la bățoșenie și încercând să înțelegi nevoia celui din fața ta. Că și în mizerie poți găsi oameni curați. Că diferența dintre sărăcie și bunăstare poate fi socotită în numărul de pești prinși peste noapte. Că frumusețea are multe fețe. Că Asia e mult mai tolerantă decât restul lumii. Că respectul se câștigă iar prietenia se oferă. Că acasă e bine..." spune Adi Hadean pe blogul sau.
25.08.2010- Durian, putoare și savoare
Prima mea experiență cu fructul numit durian s-a petrecut într-o dimineață, pe la 3 și jumătate. Auzisem despre durian dar încă nu mâncasem. Am văzut taraba, m-am apropiat de ea. Mai întâi am întâlnit mirosul. Toaletele erau departe deci mirosul trebuie că avea altă origine. Ground zero-grămada de durian.
Fructele arată ca niște buzdugane cu coadă groasă și lemnoasă iar coaja e dură, plină de țepi.
Copilul care vindea fructele (dimineața la 3 și jumătate) mi-a desfăcut un fruct și mi l-a oferit gratis, probabil ca să râdă de mine împreună cu ceilalți trei-patru puști din jurul tarabei. Am văzut sclipirea din ochii lui și mi-am spus că orice ar fi, nu voi da semne de dezgust, și de-ar trebui să-mi înghit limba pentru asta. Ei bine, n-a fost cazul și m-am bucurat să citesc dezamăgire în ochii pruncilor care n-au mai avut motiv să râdă de farang. Durianul e un paradox alimentar, e Frumoasa și Bestia în aceeași persoană simultan, e dr. Jeckyll și Mr. Hyde cu o singură față, e un fruct cu dublă personalitate nedisimulată. Pute ca dracu’ și lasă un gust plăcut pe vălul palatin, o unsoare ușor alcoolică pe esofag. E chiar interesant.
A doua experiență durian, în piața din Trang, Thailanda.
Miezul durianului e ca un soi de cremă alb-gălbuie și foarte densă, strânsă în jurul unui sâmbure. Sâmburele nu se mănâncă. Oamenii relaționează cu durianul în două feluri: îl urăsc din prima clipă ori îl iubesc din prima clipă. O tanti din Malaezia ne povestea că unii pun cojile de durian sub patul din dormitor pentru că le place mirosul foarte mult. Altcineva spunea că durianul are efect afrodisiac dacă-l miros bărbații (cum ar veni, e un fel de sangre de torro doar că nu se bea ci se miroase). Oricum ar fi, cred că durianul e asemeni călătoriilor în alte stări și lumi, pe care le fac șamanii, o experiență diferită de la individ la individ
Trecând peste partea ușor filosofică a poveștii mele, mă întreb ce sărăcia o fi fost în capul primului om care a mâncat durian, cum a realizat că putăciosul din pom e bun de mâncare? Ori poate, primului om care a mâncat durian i s-o fi părut că miroase frumos și probabil deținea destul de multă putere de convingere ca să-i determine și pe alții să mănânce. Ori poate s-a întâmplat cum se întâmplă în cazul meu: cred că Asia îmi schimbă inima și se joacă într-una cu simțurile mele, pentru că, lucru ciudat, de când am adulmecat prima oară durianul, constat că fiecare întâlnire cu acesta e tot mai plăcută, constat că duhoarea s-a dus lăsând loc parfumului. Cine știe, poate până plec, mă convertesc la durianism. Adio Aqua di Gio!
23.08.2010- piata plutitoare de la Amphawa
M-am trezit eu ca, nu, cum, trebuie neaparat sa mergem la piata plutitoare de la Amphawa. Ca, am citit eu, e o piata pentru localnici, e cam la o ora de Bangkok si nu e atat de invadata de turisti ca cea de la Damnoen Saduak – unde se fac toate pozele cu piete in barci din Tailanda. In plus e singura piata plutitoare din zona care se deschide la lasarea serii si nu la rasaritul zorilor. Numai bine, a zis lenesul din mine.
Am negociat cu un taximetrist, l-am ametit de cap, ne-a ametit si el pe noi, am agreeat pretul (nu ne putem arunca prea mult la extravagante pentru ca bugetul e pe sfarsite) si am pornit la drum, nu inainte ca omul nostru sa dea telefoane la prieteni sau la cine stia el sa-i spuna cum se ajunge acolo si, mai ales, sa ma intrebe de trei ori daca sunt sigur ca e deschis azi la piata de seara. I-am spus ca am citit pe internet si ca musai trebuie sa fie deschisa. Am agreat amandoi ca internetul e un tovaras de incredere si a calcat pe acceleratie. Pe drum i-am facut o poza cu care l-am amenintat ca o trimit la politie daca nu ne duce unde trebuie dupa care i l-am aratat si pe Adi pe care l-am declarat specialist in Muay Thai.
Omul a plans pe limba lui cat a plans (ca e drumul lung si banii negociati putini) dar spre cinstea lui si a tuturor tailandezilor ne-a nus intins la Amphawa. “Decat ca” – surpriza. Azi nu se tinea piata. Si nici maine, nici poimaine, doar hat de joi pana duminica. SI uite asa am reusit sa enervez eu pe toata lumea. Am coborat totusi din masina, ne-am plimbat 10 minute pe langa si peste canal, am cascat ochii pe la tarabe, dupa care am suit in masina si am luat drumul Bangkok-ului. Daca vreti sa vedeti piata de la Amphawa, care e intr-adevar deosebita si intr-adevar se adreseaza localnicilor, mergeti pana acolo doar de joi pana duminica, altfel riscati sa nu gasiti mai nimic in zona si, in caz ca sunteti cu o gasca mai mare, sa le treziti si lor mania.
Pe drum spre Bangkok soferul a incercat sa ne mai distreze in felul lui, insa fetele visau in ce modalitati sa-l ucida iar Adi se straduia sa scoata de la el o recomandare pentru un loc in care putem manca in aceea seara. Nu de alta, dar eu, “cel care a fost de cinci ori la Bangkok” nu prea mai aveam drept de apel.
Ne-am decis la Suan Lum Night Bazaar, chiar in centrul Bangkok-ului. Am facut shopping de suveniruri aici si, bineinteles, am mancat. Am descoperit si un sistem ingenios de a plati. Cu bani de jucarie. Sau cu cupoane. Sau sa le zicem tichete? Oricum, niciun vanzator de la standurile cu mancare sau bautura nu accepta bani cash. Trebuia sa mergi si sa schimbi banii in cupoade de cate 5, 10 sau 20 de bahti cu care sa-ti platesti masa. Cu siguranta proprietarul acestui loc doarme foarte bine noaptea.
De dormit, vom dormi si noi la fel de bine. Adi se pregateste pentru demonstratii culinare in zilele urmatoare iar eu incerc sa ma rezum la idei mai putin costisitoare si cu siguranta mai spectaculoasa. Salutari din orasul ingerilor! Lucrurile merg foarte bine in continuare. Sursa: www.razvanmarc.ro
20.08.2010- Bangkok
Pe uliața noastră (New Petchburi road), peste drum de Amari Atrium, dar un pic mai la vale, găsești două localuri cu steamboat bufet. Noi l-am ales pe cel mai mare. O curte largă, plină cu mese din piatră și scaune din același material. Poate-s mai puțin confortabile dar motivul pentru care nu-s din lemn ori din plastic, de exemplu, e unul serios: piatra nu arde. Bine-bine, da’ de ce ar arde masa ori scaunele? În mod normal n-ar treui, dar știți cum e, accidente se pot întâmpla oricând. Doamne feri! Noi n-am avut niciun accident, ba din contră, am mâncat bine, cu bani puțini (pentru 200 de bahti, adică 20 de lei, poți să-ți iei ce vrei din vitrine, de la creveți, scoici și bucăți de pește crud până la vită ori pui, gata marinate, salată din crudități, legume proaspete pe care să le ții la aburi, orez fiert, tăieței trași la wok cu sos de soia și legume și, pe lângă toate astea, o mulțime de fructe curățate și porționate frumos pentru desert).
Pe masa destul de mare tronează două boluri nu foarte mari (care pot fi din ceramică, piatră sau metal) pline cu cărbuni încinși. Deasupra unuia dintre ele se află un grătar din sârmă subțire, deasupra celuilalt se află steamboat-ul, un vas circular care acoperă perfect marginea bolului cu cărbuni, cu o cocoașă bombată în mijloc și cu un canal adânc de 3 centimentri pe margine. În canal se află apă (ospătarii au grijă mereu să fie plin canalul, dar poți să-l umpli tu, dintr-un ceainic aflat la îndemână) iar pe “cocoașa” din mijlocul vasului se pune de obicei o bucată de grăsime, ca să nu se lipească lucruile de ea.
Prin lucruri înțeleg bucățele de carne marinată, scoici fără cochilie ori mai știu eu ce-ți poate trece prin cap să frigi. În apa din canalul circular se scurge grăsimea din carne. Și tot acolo scufunzi frunze de varză chinezească, de spanac de apă ori fâșii subțiri de morcov, transformând toată povestea aceea într-o supă cu legume. Sursa: www.adihadean.ro
19.08.2010- Hua Hin – Chaumpo și un colț de rai pe Terra
Ce are Chumpohn de oferit? Liniste si pace pe plaja, sub palmieri, in apa, in bungalow-urile moderne la preturi mici, scootere cu 4 dolari ziua, peste si fructe de mare proaspete, temple si rezervatii naturale, oameni inimosi si zambitori ca peste tot in regat, piete de dimineata si de noapte. Si lista continua dar mi se pare ca propozitia e prea lunga.
Nu vreau sa va conving de nimic insa cateva ore pe plaja Cabana din Chumpohn m-au convins pe mine ca e la fel de bine si aici ca si pe celebrele si batutele insule tailandeze. Si in plus, asa cum mi-a spus Pui – asistenta dnei Jim – preturile sunt mult mai mici decat pe insula. De exemplu: un bol de orez costa in oras 30 de bahti, in insule pretul incepe de la 60. La fel si la supermarket – preturile in insule sunt cu 7 pana la 10 bahti mai mult la orice produs – la un magazin gen 7-11, decat in oras. E ceva de economisit daca te duci backpacking si pe buget minim.
Si la Chumpohn, cum altfel, am fost dis de dimineata sa vizitam piata locala. Lume multa, marfa de pe lume, mirosuri, gusturi si o cafea care mi-a dat glicemia peste cap. Apropo de cafea – se bea mult ness pe aici insa e indoit cu mult lapte condensat. Daca aveti grija ca vanzatorul care va face cafeaua sa nu se scape la zahar atunci licoarea poate fi chiar buna. Trebuie sa incercati.
Am vazut in piata tipari, pui de toate felurile, homari albastri, calamari de toate varstele, legume si zarzavaturi: lemon grass, galangal, mult coriandru, busuioc tailandez… dar cel mai mult m-a impresionat ceva ce nu era de mancare: o doamna tinea langa taraba ei o galeata cu broaste testoase. Erau de vanzare insa nu ajugeau in bucatarii ci inapoi in mare. Se zice ca cine cumpara o broasca testoasa si o elibereaza in mare va avea noroc. Si tailandezii cred in noroc asa ca tanti nu ducea lipsa de clienti. Am vazut si pesti in piata si am ramas pe spate cu cata dexteritate manuiau vanzatoarele cutitele cu care ii portionau. Insa mai impresionat am fost de cei ce sortau pestele pe soiuri, chiar in portul din Chumpohn, proaspat desertat pe mal de ambarcatiunile locale. E si asta o meserie – sortator de peste proaspat.
Daca pot ma mai intorc aici si la dna Jim. Dar pana atunci mai e mult de vazut si explorat” Sursa: www.razvanmarc.ro
18.08.2010- Tang, Thailanda
"Turiștii care ajung în Thailanda ajung de obicei în locuri puține și foarte bătute, ceea ce nu-i rău, dar Thailanda înseamnă mai mult decât Bangkok și Phuket. Ieri am petrecut câteva ore foarte faine în Chumphon, după o călătorie lungă de la Trang și o noapte foarte odihnitoare la Nanaburi Hotel. Dar poate ar fi mai bine să o iau de la început:
Ghidul nostru din Trang, Mohamed, ne-a spus că putem lua un tren rapid spre Chumphon. Ceea ce am și făcut. Într-adevăr, n-am văzut în România ultimilor 10 ani un tren care să meargă atât de repede, dar nici n-am văzut un tren care să arate atât de…pitoresc. Militari în permisie, călugări budiști, cerșetori, vânzători de apă/bere/supă caldă/orez cu creveți/omletă/înghețată, pereți din lemn și acoperiș din tablă, scaune solide și rabatabile, mirosuri grele dinspre baia a cărei ușă rămânea mereu deschisă (cu excepția momentelor în care baia era folosită) și deasupra noastră, a tuturor celor care puțeam și miroseam împreună în același vagon, cam 6-7 ventilatoare care să scurme aerul intrat prin TOATE geamurile (cu rame din lemn) deschise. Șapte ore și un pic prin junglă, culturi de orez, livezi de bananieri și cocotieri și opriri în aproape toate stațiile.
Din fericire, după călătoria asta, pe care o pot asemui unei nașteri cu travaliu prelungit, am văzut lumina. Am ajuns în Chumphon unde am fost preluați de Jim, o doamnă respectabilă și respectată, femeie de afaceri de succes și de Piu, tânăra ei asistentă, care ne-a fost ghid pe parcursul șederii în orașul cu doar 20.000 de locuitori și plaje fantastice la nici 20 de minute distanță.
Jim ne-a dus la masă la restaurantul ei, un restaurant cu tradiție în Chumphon. Prikhorm. Karaoke și mâncăruri thay. Dacă tentației de a-l nimici pe Frank Sinatra i-am rezistat, cinei nu i-am putut rezista. Am mâncat Tom-ka (supă de pui cu lapte de cocos și zeamă de lime), Tom-yum (celebra supă cu pește/fructe de mare și chilli), green curry (o mâncare zemoasă care poate conține pește, pui, vită sau fructe de mare și care trebuie să conțină pastă de curry verde, obținută prin zdrobirea împreună a coriandrului în toate formele sale-semințe, rădăcină, frunze- împreună cu usturoi, ardei iute, galangal, lemon grass, coajă de limetă și o pastă obținută din măcinarea unor creveți mititei), pad-thai (creveți uscați, creveți proaspeți, tofu, ceapă, arpagic chinezesc, ou, chilli) în stilul Prikhorm, adică fără tăieței și foarte aromată, red snapper și o mâncare foarte bună făcută din alune caju prăjite, calamar uscat și prăjit în ulei încins, creveți, lemon grass, frunze de lămâi și niște frunze pe care nu a putut să mi le denumească nimeni în altă limbă decât thai (stați liniștiți, nu le găsiți în Europa), cu gust de lămâie și ele. Peste toate, multă bere Singha, berea tradițională thailandeză.
A doua zi am plecat cu Piu la piața din Chumphon să vedem ce-i proaspăt pe la ei. Toate-s. De la pește la porc, de la scoici la pasta de curry verde/roșie/cărămizie. Ne-am liniștit cu piața, am băut o cafea pe marginea drumului (o tanti durdulie face probabil și la ora asta cafea instant cu lapte condensat și îndulcit pe undeva prin centrul Chumphon-ului) apoi am mers să prînzim, undeva între oraș și plajă. Am întâlnit acolo neamurile peștelui mâncat la Jim, white snapper ca să fiu precis precum marmota (foarte bun pește, oase puține, carne dulce, scăldată-n sos d esoia cu chilli). Ne-am înfruptat și dintr-o salată din vinete mici și verzi, coapte apoi combinate cu puțină pastă de chilli, niște lapte de cocos, creveți și ou fiert (ne-am lovit iar de obsesia asiaticilor pentru ouă). Am mai luat un green curry pentru comparație și o salată din ierburi thailandeze aromatice (ceapă verde, lemon grass, frunze de lămâie-foarte des folosite aici- apoi ne-am îndreptat spre plajă, cu oprire la debarcaderul pe care se sortează peștele adus din larg înainte de a porni spre piețe." Sursa: www.adihadean.ro
18.08.2010- Tang, Thailanda
"Am intrat în Thailanda pe la Satun după o călătorie de o oră și un pic cu feribotul de pe Langkawi. De aici am luat un autobuz până la Trang, principalul oraș al provinciei cu același nume. Călătoria a durat aproximativ două oră și n-a fost tocmai neplăcută (am călătorit împreună cu alți turiști străini, nemți, francezi și americani aflați în drum spre Phuket). La Trang am ajuns pe ploaie, care însă n-a ținut mult. Din autogară am luat un tuk-tuk, o motoretă pe trei roți care mi-a dat fiori reci pe șira spinării la fiecare curbă.
Provincia Trang are în patrimoniu o mulțime de insule și insulițe căutate de cei care vor aventură, scufundări, adrenalină ori sporturi acvatice mai cuminți sau, pur și simplu vor să facă plajă pe nisipurile albe.
Să revin la piețe, mâncare și alte lucruri comestibile. În Trang au o piață de legume și fructe de la care se aprovizionează en gros piețele mai mici. Și mai au și o piață de seară, dedicată mai cu seamă mâncării (am mâncat acolo pad thai, un soi de tăieței din orez cu creveți uscați, creveți proaspeți, sos de soia, tofu, ceapă verde, muguri de soia și ouă). Despre întâlnirea mea cu durianul, regele putorii între fructe și paradox suprem, o să vă povestesc în zilele ce vin, important e să știți că a avut loc.
Pești, câți vrei și de o mulțime de soiuri
Lămâi, castraveți, dovleci, vinete verzi și vinete vinete, lemon grass (multe lucruri de aici n-au nicio legătură cu lămâia dar au gust de lămâie și-s folosite des în bucătărie), ardei iuți-iuți. Bananele verzi stau câteva zile până se îngălbensc apoi sunt mâncate așa cum sunt ori fripte (pane).
Să nu uit de gândaci. Mari și…pe spate. L-am întrebat pe Mohamed, ghidul, dacă mănâncă așa ceva. Mi-a spus că nu, nici poveste, și că puțină lume o face, sunt lucruri mult mai bune de mâncat peste tot în jur." Sursa: www.adihadean.ro
16.08.2010- Ramadan pe Langkawi
Continuam sa va prezentam relatarile celor doi calatori din expeditia culinara Muson. Iata ultimele vesti de la Adi Hadean: "Dacă Islamul ar presupune doar Ramadan, m-aș converti mâine. Am filmat acum două zile pe insula Langkawi, mai exact în Koah, capitala insulei (insula e mare, îți ia o zi să-i faci turul cu mașina, cu opriri pentru masă și făcut poze), la lăsarea serii, când credincioșii musulmani, majoritari pe Langawi, ies la piață să-și cumpere mâncarea după ce au postit toată ziua. Am întâlnit o lume pestriță, îmbrăcată-n miros de roti prata, sambal, beef curry și satay (un soi de pâine indiană, o tocană din pui, curry de vită și frigărui dulci din pui) și în alte o mie și unul de mirosuri. Sute de oameni gălăgioși și zâmbitori, vânzători făcându-și reclamă în gura mare, grătare improvizate din butoaie de petrol retezate pe la mijloc și puse pe o capră metalică. Mic dejun la asfințit, bucurie după o zi de post în care s-a împlinit voia lui Allah și gusturi teribile așteptând să fie descoperite. Asta am văzut pe Langawi și am și gustat:)
Am mâncat banane prăjite, frigărui din piept de pui mici cât o jumătate de deget, tăvălite prin sirop de zahăr brun înainte de a fi fripte și scăldate-n sos picant înainte de a fi mâncate, frigărui din carne de vițel marinată în iaurt și curry, tocană de vițel cu frunze de curry și semințe de dovleac, colțunași din foietaj fripți în ulei și umpluți cu cartofi dulci, ba mi-am cumpărat și o supă de vită la pungă, cu tăieței subțiri și câteva fășii de carne 9pe asta am mâncat-o în cameră).
Am îndraznit și la o porție de cucu rudan, un amestec de cocă pentru șnițel, creveți și muguri de soia, fript în mult ulei de palmier, grozav de bun. Creveții de toate mărimile, calamarii umpluți cu legume apoi aburiți bine și peștii de zeci de soiuri sunt pe Langkawi la ei acasă, doar în jurul insulei se învârte ditamai Oceanul Indian.
Cât despre dulciuri, de la pandișpan scăldat în caramel la jeleu din felurite fructe locale dar exotice pentru noi până la supe dulci din zeamă de cocos și orez răsfiert, găsești de toate. Concluzia: de Ramadan, prea multă mâncare, prea puțin stomac la un biet om ce sunt. Mai mult decât mâncarea, mi-au plăcut oamenii luminoși și deschiși de pe Langkawi. Sper să pot reveni aici într-o zi. Rămâneți cu bine și cu niște poze pe care le-am făcut pentru voi." Sursa: www.adihadean.ro
14.08.2010- La piata in Malaezia
Capitolul “piețe” al expediției Muson va fi acoperit cel mai bine după ce vom ajunge în Thailanda, săptămâna viitoare. Totuși, nu m-am putut abține și am cercetat câteva piețe și în Malaezia. Piața centrală din Kuala Lumpur e un soi de mall plin de suveniruri și prostioare pentru turiști, mâncare de la Burger King și McDonalds și un food court tradițional. Nimic interesant, așadar.
Piața din China Town (tot Kuala Lumpur) e însă o altă poveste. Una înfiorătoare. Amestec de mirosuri de pește crud, mațe de pui și curry, fum de ghimbir și ardei iute, zgomote și semiîntuneric. Pe scurt, mizerie. O mizerie care aici nu pare a deranja pe nimeni. De fapt, sunt atât de obișnuiți cu ea încât mănâncă la doi metri de toate astea, orice foc cu un wok deasupra devenind o bucătărie improvizată. Peștele și puii, rațele și scoicile, fără frigider ori gheață, dezvoltă culturi de Salmonella la 36-38 de grade Celsius și o umiditate aproape de 100%, ce mai adevărate comori biologice.
Cu toate astea, piața din China Town pare a fi paradisul ascuns după blocuri al chinezilor, nu am văzut aici trăsături malay ori indiene, de unde trag concluzia că cel puțin în ceea ce privește piețele, fiecare preferă mizeria proprie.
De fapt, la nici un ceas după ce am traversat piața și am chinuit-o pe Raluca (ea filmează isprăvile și drumurile noastre prin Asia), am oprit pentru o cafea la o tanti malaeziană foarte de treabă și de omenie care vorbea engleza foarte bine (dacă vrei să înveți să vorbești prost englezește și în cuvinte puține și stâlcite, Malaezia e locul în care trebuie să vii) iar ea, tanti malay ne-a prevenit asupra primejdiilor care pândesc din farfuriile din piețe. Sigur, nu mai era nevoie, muștele mari, negre/verzi care patrulau pe carnea friptă și tăiețeii cu sos de chilli ne preveniseră înaintea ei. A fost și asta o experiență. Încă nu știu exact ce am învățat din ea dar sunt convins că se va sediementa într-un sâmbure de înțelepciune." Sursa: www.adihadean.ro
14.08.2010- Povesti cu tanti din Kuala Lumpur
" Pe tanti din Kuala Lumpur am descusut-o sa aflam povesti de viata de pe la ei. Si am aflat ce stiam deja: ca asiaticii mananca mult. Poate mai mult sau la fel de mult ca mine si Adi. Cel putin de trei ori pe zi. In mod traditional toate mesele sunt consistente. La toate manaca orez in felurite feluri cu felurite carnuri, supe (in boluri mari, normal) si cate un ceai sau o cafea – dupa etnie. Si apropo de etnii: in Malaesia traiesc in principal chinezi, indieni si malaezieni. Bine, toti sunt malaezieni dar va spun de etnii. Desi nasi goreng, nasi lemak sau laksa sunt mancarurile lor traditionale – nu le fac si nici nu le mananca decat la zile de sarbatoare. E drept ca nici noi nu mancam sarmale zilnic. Toate aceste etnii de care vorbesc pe langa bolul de orez fiert simplu (nu se complica cu “asezonari” acasa) pun pe masa de zi cu zi si cate un fel cu carne, unul cu legume si unul cu peste si eventual o supa. Diferenta consta in mirodeniile folosite de fiecare si in modul de preparare a legumelor. Chinezii le fac stir-fried, adica le perpelesc putin cat sa fie crocante dar sa-si pastreze gustul si culoare. Malayesienii le gatesc temeinic in ulei iar indienii le taie marunt-marunt si le fierb in apa. Mancarurile chinezesti si malaieziene sunt mai iuti si mai gustoase in timp ce ale indienilor au toate acelasi gust: de curry. Nu ma injurati pe mine la faza asta ca doar tanti mi-a povestit, nu am inventat eu. Si tot tanti mi-a mai povestit despre restaurantul pe care-l conduce si despre crezul ei ca un congelator nu-si are locul in bucataria niciunui restaurant. Ea, de pilda, se trezeste in fiecare dimineata la ora 5 jumatate si pleaca la piata sa cumpere tot ce are nevoie pentru ziua respectiva. Si afacerea-i merge ca pe roate. De altfel, mi-a mai spus, toti asiaticii se trezesc devreme si pe la 10.30 seara sunt in pat. Nu-si permit sa fie pasari de noapte decat in weekend. Si atunci cu masura.
Cu siguranat pasari de noaptea sunt insa soferii de autobuz din Malaiezia. In Kuala Lumpur autogara s-a mutat din China Town (locatie foarte convenabila pentru backpackers-i) in Bukit Jalil, undeva departe, la periferie. De acolo pleaca si vin toate autobuzele de lung curier. SI tot de acolo am luat si noi autobuzul de noapte spre Kuala Perlis, locul de imbarcare pentru Langkawi. Calatoria, initial de 7 ore, a durat cam 8 cu o pauza de o jumatate de ora in creierii nopti intr-o parcare unde mirosae a durian. Soferul de autobuz a fost minunat: a plescait, a cantat, a tusit, a ragait si in general a scos tot felul de sunete pe toata durata calatoriei. Pe semne era multumit. De la Kuala Perlis am luat ferry boat-ul inspre Lankgawi, am ajuns intr-o ora, ne-am cazat si am dormitat toata ziua. Dar povesti am gasit si aici". Sursa: www.razvanmarc.ro
12.08.2010- Nyonya cuisine în Melaka, Malezia
"Ieri am poposit în Melaka (Malacca), pe malul Oceanului Indian. Am stat o noapte la Holiday Inn iar dimineață am putut vedea cu bucurie cum arată apa din golful Bengal. Am plecat din hotel cât de devreme am putut (ne propusesem să ajungem cât mai repede la Kuala Lumpur, pentru un scurt popas înainte de un drum lung de 600 de kilometri spre Pulau Langkawi) și am înfruntat căldura și umezeala în căutarea unei supe laksa, nyonya style. Nyonya e cuvântul malaezian pentru femeie deci nyonya cuisine e bucătăria femeilor, cum ar veni, ca la mama acasă.
Razvan si cu mine am luat laksa soup, sfântul Graal al bucătăriei malaeziene, lucrul care ne-a adus practic până aici. Am avut norocul să mâncăm o laksa nyonya style, diferită de cea mâncată în Singapore și, după gustul meu, mai bună
Aunt Molly( proprietara restaurantuli) mi-a spus în fugă printre clienți că e o supă cu many ingredients și mi-a promis că îndată ce se eliberează puțin, vine să-mi povestească. A venit până să terminăm de mâncat supa și ne-a spus așa: laksa poate conține ce-ți place ție să mănânci, în general (cam cum e în cazul fiecărui fel de mâncare gătit acasă de mame, mătuși și bunici) iar cea de le ea e făcută cu creveți, mult chilli (să te ferea’ Dumnezo’ să afli ce-i aceea mult chilli), perișoare din pește, care se fac simplu, curățând peștele alb, tocându-l, bătându-l bine și apoi fierbând carnea strânsă în biluțe mai mici ori mai mari. Mai are laksa de la tușa Molly și galangal (un soi de ghimbir), castravete crud pus la urmă, puțin tofu, curcuma (adică pudră de turmeric, o rădăcină portocalie din care am gustat și cu care mi-am colorat limba și dinții, aromată și ușor picantă), lapte de cocos și tăieței la alegere. Poate să mai aibă și germeni de soia ori un soi de omletă spongioasă făcută cu lapte de soia.
Cu ocazia acestei laksa am aflat că există un grad al picantului care se numește îmi urăsc viața și nu înțeleg de ce m-am născut. Totuși, am supraviețuit și iată, pot să vă vorbesc despre cât a fost de bună supa mâncată la tușa Molly. Cât despre Răzvan, în ciuda aparenței de om cuminte pe care o afișează, a cerut ca laksa lui să fie extra hot.
Am luat și desert. Cendol. Un bol de gheață pisată, cam ca granita italienilor. Peste gheață,o cantitate generoasă de sirop din zahăr brun nerafinat, foarte gustos. Sub gheață, lapte de cocos și cendol, un soi de viermișori gelifiați din făină de orez fiartă, colorată și aromată cu zeama stoarsă din niște frunze numite pandan. Desertul ăsta nu-i tocmai visul fructelor dar e un dulce nu prea dulce (deci scade riscul de diabet) și e destul de răcoritor pentru zilele fierbinți din Malaezia.
Cam asta a fost experiența Melaka. Străzi arse de soare, muzee driblate cu succes (chiar nu aveam poftă să mă bat de turiștii japonezi și francezi veniți în grupuri largi să afle despre trecutul glorios al marinei portugheze), o laksa excepțională și o aunt Molly de senzație care acum e famous on the internet overseas (exprimarea ei). Am luat iar rucsacul în spate, am ajuns la autogară cu un taxi ieftin și am prins în ultimul moment autobusul de ora 17 spre Kuala Lumpur. Povești de aici, ceva mai târziu ori poate abia mâine. Să fiți sănătoși!" Sursa: www.adihadean.ro
11.08.2010- ultima zi in Singapore
Ne povesteste Razvan : " In Singapore traiesc in majoritatea chinezi, malayesieni si indieni plus o gasca destul de mare de vestici (europeni, americani, australieni). Primele trei categorii se simt foarte bine aici, sunt in elementul lor. Ultima – este prea ocupata sa castige bani, sa cheltuie bani si sa plece in vacante in tarile natale. La prima vedere totul pare perfect. Insa dincolo de zgarie nori, pe stradutele laturalnice, inca se inalta altare diverselor zeitati, inca se aprind betisoare parfumate si inca se intind haine la ferestrele si in balcoanele blocurilor gigantice inaltate de guvern. Pe Orchard Road miroase a parfum fin, in Little India a curry si a daal. La Tiffany’s se vand bijuterii de mii de dolari, la Mustafa aur pe gustul orientalilor, modele mari si carate putine. E un contrast care nu deranjeaza, dimpotriva, diversifica si atrage: turistii si numai pe ei. Pentru ca in aceasta societate perfecta chinezii se uita de sus la malayesieni si acestia si mai de sus la indieni iar vesticii, desi n-ar recunoaste-o niciodata, sunt deasupra tuturor in materie de fite. Cred ca cine alege sa traiasca in Singapore pentru totdeauna trebuie sa se gandeasca bine de tot inainte de a face pasul. Dar, never say never, Razvan. Asta e parerea mea. Sunteti liberi sa ma contraziceti.
Azi a plouat mult si teapan in Singapore. De pe la 1.30 pm s-a intunecat pe Orchard Road si a turnat cu galeata. Ca de-aia e muson. Turisti si localnici s-au adunat care mai de care sub copertine si prin mall-uri si asteptau ca norii negri sa plece. Au plecat peste vreo ora. O alta ora mai tarziu eram la Singapore Zam-Zam, un restaurant langa Arab street, unde am mancat mutton curry si orez. In tot complexul Golden Mile, de unde am luat autobuzul spre Melaka, mirosea a durian iar la restaurantele din incinta se vindea mancare tailandeza. Biletul de autobuz costa 22 de dolari singaporezi iar drumul pana in orasul colonial, de pe malul stramtorii cu acelasi nume, dureaza aproape 3 ore.
Pe curand, Singapore, cu food court-urile tale si cu locuitorii tai fericiti. We’ll be back!"
10 august- Mancaruri in China Town
"Legume la wok. Prietenii noștri de la Wok’NRoll știu deja cum se obțin. Culorile se păstrează fantastic de bine și gusturile se dezvoltă armonios în prezența sosului de soia. Varza chinezească, spanacul de apă și fasolea verde sunt foarte des întâlnite, mai peste tot. Sunt ținute două-trei minute în wok-urile încinse, sunt stropite cu sos de soia ori sos de stridii apoi sunt puse în tipsii mari în care rămân calde multă vreme. Un lucru interesant: fasolea verde a fost condimentată cu niște pești mici-mici, cât o unghie, uscați ori fripți în ulei încins. Fiecare porție de fasole verde a primit o lingură de pești din aceștia, suficient de mult încât să-ți deruteze simțurile (serios acum, cine se așteaptă ca fasolea să aibă gust de pește?)" Sursa: www.adihadean.ro
"Prietena noastra Josephine, PR in Singapore, ne-a scos la masa in Geylang la restaurantul Sinma Claypot Live Frog/Seafood. Dupa cum ii spune si numele specialitatea casei este orez cu broasca. Bine, cu craci de broasca. Iar orezul nu e pilaf ci porridge, adica mai apatos, mai bine fiert. Broasca se gateste intr-un sos de soia cu chilli si mult ghimbir. Dar cred ca Adi spune mai multe despre asta. Patronul, stiind ca o sa scriem despre restaurantul lui sau, nu, sunt cam rau – in buna traditie chinezeasca ne-a pus pe masa tot ce avea mai bun: crabi imensi, peste gatit nu-stiu-cum, creveti umpluti si tot felul de alte minunatii pe care nu mi le amintesc. Chelnerii n-au lasat halbele de bere sa se goleasca si seful a scos si wisky-ul cel bun pentru asa oaspeti de seama. Buuun. Am mancat de ne-am spart la fel ca si carapacea de crab. Si am jurat sa mai trecem pe acolo cand ne intoarcem in Singapore.
Urmeaza sa plecam in Malayesia. Prima oprire Melakka. Arhitectura coloniala si prajituri portugheze. Vorbim si de acolo. Pana una-alta: goodbye Singapore!" Sursa: www.razvanmarc.ro
9 august- primul contact cu mancarea din Asia
din scrierile lui Adrian Hadean
" Mi-am dorit mult experiența asta și am avut oarece emoții, recunosc. S-au risipit de cum am îmbucat prima dată din tăiețeii scufundați în supa sea food tom yum (yummee-yummee), o supă roșie, plină de scoici, creveți și bucăți de pește și calamar. Pe asta am mâncat-o la două ore după ce am ajuns în Singapore, după ce am văzut că nu avem unde să dormim, într-o pauză de căutări, la marginea cartierului Little India, pe terasa unui restaurant chinezesc (e o ciudățenie, Little India e plin de restaurante chinezești iar în China Town se află cel mai mare templu hindus din Singapore). Mirosul supei m-a cucerit pe loc, vă spun drept. Poate o fi fost la mijloc și oboseala combinată cu grija pentru acoperișul de deasupra capului dar în momentul acela am avut senzația că mănânc cea mai bună supă din viața mea (mi-a trecut când am mânca laksa, dar asta-i altă poveste).
Sea food tom yum se face fierbând împreună scoicile, creveții și peștele și adăugând în supă sos de soia, oarece tofu, germeni de soia și sos de pește. Și coriandru proaspăt. Nu m-ar mira defel să se facă și în alte feluri, ba m-ar mira să existe o singură rețetă. Aroma ei intensă mi-a amintit de prima supă de pește pe care am mâncat-o, una făcută cu mulți ani în urmă de bunicul meu. Totuși, asemănarea cu mâncarea europeană se oprește aici și e nimerită doar pentru a-i face un bine memoriei mele afective, altfel, e bine să știți că nu se poate compara obiectiv cu nicio mâncare europeană, și aici mă refer, firește, la cele (multe) pe care le-am gustat eu. Habar n-am cât ar costa la noi (probabil 30-35 de lei, judecând după prețul peștelui și-al fructelor de mare din țară) dar aici am plătit pentru ea 4 dolari singaporezi adică aproximativ 2 Euro pentru un hârdău (scuzați) de supă plină cu toate cele pomenite mai sus.
Ca să închei pentru azi, spun doar atât: ce am mâncat prin restaurnatele chinezești din România nu prea are nicio treabă cu mâncarea chinezească pe care am mâncat-o până acum în Singapore (am mâncat mai multe feluri și voi reveni cu o postare despre ele mâine, după ce voi ajunge la internet). Să fiți sănătoși și să ne vedem cu bine. Sursa: www.adihadean.ro